Azi

Mergi zilnic pe’acelasi drum.
Aceleasi melodii de pe vechiul album.
Mereu privind catre ziua de ieri,
Incercand inca o zi sa mai speri.

Nu mai stii daca e azi, sau ieri, sau maine.
Traiesti fara viata, o viata de caine.
Ai uitat ca mai trebuie si sa zambesti,
Treci peste toate, Senil, fara sa gandesti.

Ti-e teama in ochi sa privesti oamenii.
Mai bine privesti stelele’argintii.
Faci pas dupa pas, uitand si de tine,
Si-ncerci sa uiti ca nu ti’e bine.

Timpul ne omoara…
Dar asta’i ceea ce ne place.
Ne place sa zabovim zilnic
fara rost in fum.
Ne place sa
pierdem vremea amagindu’ne
ca poate
va mai veni o data
clipa in care
sa zambim.
Plutim
in pubela cu gunoi
de la scara blocului si nu
ne pasa ca ne murdarim hainele.
Da…fugim de noi, mereu
pentru ca ne e frica.
Frica de ce’am putea descoperi…

Invata

Daca taci, macar nu ma privi.
Caci ochii tau n-au invatat sa fie muti.
Ei stiu doar un lucru!
Sa-mi vorbeasca despre tine.
Nu stii sa minti.
Si nu stii sa inveti sa minti!
Dar de cate ori ai stiut sa ma faci sa zbor…!
De cate ori m-ai tinut in palma ta…
De portelan, de fier!
Nici nu stii.

Trenuri

Imi plac trenurile.
Nici unul nu sta prea mult!
Doar trec prin gara
si eu le privesc de pe scaunul
de plastic rece de pe peron.
Oamenii stau linistiti
in locurile lor,
arunca o privire pe geam…
“gara Vaslui…inca 3 pana la destinatie…”
Pleaca.
De ce nu se opresc trenurile?
Nu…e mult mai usor sa mergi mai departe!
Trenurile sunt lenese…
Ele nu vor responsabilitati,
sau frustrari.
E simplu.
In gara, sunt numai necunoscuti.
Tie nu-ti pasa,
lor nici atat.
Ne vedem fiecare de bagajul nostru,
ne uitam la ceas,
si ne rugam sa treaca timpul mai repede.
Nu de alta, dar…
E frig in tren!
Defapt in gara nu exista timp!
Ca vine-un tren sau pleaca altul,
ramai captiv,
atemporal.
Cu trenurile e ca in filosofie!
Prezenta unui demiurg malefic
domina.
Deci, daca-i zi te-ntrebi
daca defapt nu-i noapte
si demonul te-a inselat.
Acum pana la urma ce e?
visezi?
si eu traiesc in visul tau?
sau eu visez?
dar ce?
visez ca-s intr-o gara,
ca trec trenuri…
visez ca-mi plac trenurile!
dar chiar!
Mie…imi plac trenurile?

Criza de nervi

Sufar o cadere de nervi.
Vreau sa spun ca sunt prea calma!
Nervii mei s-au deconectat.
S-au imbatat, inecat in sange,
Moi, ca un burete ce a supt apa,
De pe parchetul umflat!
Inundatie.
Inca curge.
Nervii se dezintegreaza.
S-au scufundat,
Ca Titanicul lovit de ghetar,
Amorf acum!
Anost.
Aliterat vers!
Din mers,
Fara sens,
Intr-un spatiu imens.
Imens de mic!
Si inchis in sine.
In sinele meu…
Si al tau…
Fara dumnezeu!
Miros a mucegai.

Amintiri

candva era un parc adevarat

acum doar fiare vechi au mai ramas din el

candva eram copil dar am uitat

acum doar sufletul mai e rebel.

candva era un tobogan care-mi aprea imens

acum nici nu mai e, ci doar gol dens.

 

erau niste cercuri in care ma pierdeam

mi-era mereu frica dar la final zambeam

acum nu-mi mai e frica

dar la final sunt trista.

acum nu mai sunt cercuri

acum nu mai sunt parcuri

acum e doar o linie dreapta plictisitoare

si-o amintire care uneori ma doare.

Jazz…

Saxophone plays in my heart,

I feel it is a piece of art.

My veins are the strings of a guitar,

And life plays the notes in me, the cigar.

I hear the piano in my head,

And that’s the way i stop feeling bad.

I’m walking through my life, steping in tune,

And so my drums are the steps I make on the moon.

 

I am a jazz tab playing on,

And sometimes my rithm is gone.

Time’s smoking me, and He gets sick,

He’s suffering of cancer, He’s thin like a stick.

But He’ll be running out of cigarettes,

And there’s nothing ealse that He gets,

When the jazzin’ stops, and just the silence’s left,

And He realises that I’ve been just a Death’s theft.